“dacă mă întrebi, eu îţi răspund că fac bine.”
Nu contenesc din admiratul părţilor nou dezvelite ale sufletului meu, mai dezinvolt ca niciodată. Mă bucur de fiecare secundă cu mine, mă mângâi pe cap si mă felicit cu aceeaşi plăcere cu care mă admonestez la nevoie. Îmi zâmbesc capilarele din cele mai puerile motive, şi chiar dacă dispun de motivaţie bine întemeiată pentru a avea altă stare, o ignor cu bună ştiinţă. Evit orice agitaţie, complicaţie, situaţie şi/sau persoană problematică, nu în sensul că ma sustrag de la ceva ce ar avea nevoie de ajutorul meu, ci în sensul de ”am demisionat şi m-am mutat in Bahamas” (fac un laitmotiv din asta). Refuz cu vehemenţă orice nu îmi face plăcere să fac la momentul în care mi se propune, şi tot ce fac constructiv e să intentez anemic în direcţia necesară indiferent de magnitudinea nevoii sau dorinţei. Pentru că nu îmi doresc nimic extraordinar de mult, şi ceea ce vreau pe moment îmi trece repede, deci un eşec nu e deloc o problemă. Ca să-mi fac un compliment, voi spune că dau cuvântului ”blazat” un sens bun. Ha! Dau în autism. Şi ce dacă? Îmi e bine.
